Unde dai şi unde crapă...

          Dintre ştirile care au zumzăit în ultimele săptămâni la radio, TV şi de la om la om, cea mai interesantă mi s-a părut, de departe, cea despre arestarea directorului Fondului Monetar Internaţional, domnul Dominique Strauss-Kahn. Acţiunea în sine nu are nimic original şi făcând abstracţie de ilustrul personaj implicat, ar putea fi un subiect clasic pentru ştirile de la ora cinci (de ex., Menajeră atacată de bătrân pervers), genul de ştire care zăboveşte numai preţ de câteva secunde în minţile spectatorilor desensibilizaţi, avizi de grotesc. Inedită este seria de reacţii în lanţ pe care arestarea pofticiosului cu funcţie înaltă le-a declanşat (a se înlocui cu „nefericitului” dacă se dovedeşte ca a fost o înscenare).

            În primul rând, s-a lansat ipoteza unei înscenări. Posibilii autori, conform presei, sunt dintre cei mai variaţi. Mai întâi, ruşii. De ce? Pentru că nu se poate menţiona o mârşăvie internaţională fără ca lumea să întoarcă priviri chiorâşe spre domnul Putin. Dar presupun că s-a obişnuit. Apoi, americanii. Cum de ce? Doar s-a întâmplat la ei în ogradă, imposibil ca CIA, FBI şi alte organizaţii învăluite în mister să nu ştie nimic. Noi pe banca acuzaţiilor ar fi francezii, dar prezenţa lor aici este justificată. Ei par să fie direct interesaţi de problemă, din moment ce Dominique Strauss-Kahn, fost Ministru al Finanţelor în Franţa era cotat ca favorit pentru următoarele alegeri prezidenţiale. Tabloidele merg atât de departe încât includ incidentul de la hotelul din New York în planul malefic al lui Sarkozy de a rămâne la Palatul Elysée: mai întâi îşi distruge adversarul, apoi înduioşează electoratul rămas fără opţiuni cu bebeluşii (gemeni) furnizaţi de prima doamnă fix în campania electorală. Genial!

            Acum, să trecem de la cei care aveau de câştigat în urma incidentului, la cei care aveau de pierdut. Sunt mulţi cei care deplâng ieşirea din scenă a omului supranumit „mecanicul crizei”. Am fost uimită de un titlu de ziar care anunţa că implementarea planului de salvare economică a Greciei va fi amânată din cauza arestării directorului FMI. Raţionamentul meu ironic şi puţin vulgar a fost următorul: porcu libi îşi face de cap şi o ţară întreagă are de suferit? Se pare că da. Ba chiar mai multe. FMI dezminte cu înverşunare zvonurile, anunţând că activitatea sa nu este afectată de demisia directorului. Deci e clar, grecii au încurcat-o.

          Păcat ca domnul Dominique Strauss-Kahn nu s-a comportat decent. Sau dacă nu decent, măcar rezonabil... Cu siguranţă un om extrem de bogat şi influent ca dânsul nu ducea lipsă de companie feminină. În România, de exemplu, pentru banii săi, ar fi putut fi copleşit de o adevărată ploaie de stele (steluţa Bianca, steluţa Cruduţa etc). Grecii, în caz de forţă majoră, ar fi putut recurge la metoda menţionată în mitologia lor pentru a evita un dezastru, adică ar fi ales cea mai frumoasă fată din cetate şi ar fi oferit-o plocon monstrului. Sau, într-o abordare mai modernă, ar fi putut mitui în stil caracteristic balcanic menajera agresată, muşamalizând întreaga afacere. Orice numai să se evite întârzierea ajutoarelor băneşti. Dar nu a fost să fie. Victima nu a alergat să îşi spună păsul oficialilor greci, ci ofiţerilor de poliţie americani. Probabil nu s-a gândit la implicaţiile internaţionale ale acuzaţiilor ei. De aici, titlul postării, care poate vi se părea nejustificat până acum: Unde dai şi unde crapă.

          Dacă întârzierea salvării economice a Greciei s-ar dovedi catastrofală pentru aceasta, pentru turiştii suferinzi de dor de ducă, aşa ca mine, menţinerea preţurilor foarte mici pentru vacanţe pe plaiurile elene, introduse odată cu intrarea în criza, ar putea fi un mare avantaj. Anul viitor, m-aş alătura cu mare drag mulţimii de români care îşi petrec vacanţa în Grecia, pe bani puţini. Totuşi, dacă noi stăm cu burta la soare pe plaje greceşti, asta înseamnă litoral românesc aproape pustiu, profituri mici, lucrători în turism fără locuri de muncă, ceea cu siguranţă ar veşteji frunza doamnei Udrea. Ştiu că mă repet, dar…unde dai şi unde crapă!

Eroii zilelor noastre

 M-am decis să inaugurez acest blog cu un subiect măreţ, deosebit, inedit... etc. (a se completa cu alte adj. pompoase). Am ales eroii, pentru că se potrivesc cu adjectivele menţionate şi sugerate de mai sus, dar mai ales, pentru că, incredibil, dar adevărat, există.

        Dacă deja vă gândiţi la puteri supranaturale, costume mulate şi posibilitatea de a fi salvaţi de un astfel de personaj proaspăt transpus pe marele ecran din benzile desenate, faceţi cale întoarsă. Nu este vorba despre genul ăla de eroi. Ai noştri sunt mai puţin impunători, hotărâţi şi probabil din postura lor perfecţiunea nici nu se vede în zare. Nu au timp să salveze pe nimeni pentru că sunt ocupaţi să supravieţuiască, isprăvile lor sunt urmărite cu sufletul la gură numai de rudele apropiate, iar presa nu scrie despre ei pentru simplul motiv că încă nu i-a găsit, bieţii eroi fiind rătăciţi în tranziţie, criză, globalizare şi alte subiecte ceţoase.

        Cred că trăsătura definitorie a acestor eroi este faptul că nu se dau bătuţi, că încă nu au căpătat reflexul de a-şi încrucişa braţele a neputinţă. În rest, sunt oameni obişnuiţi, cu bune, cu rele. Probabil că nici melodia cu „lasă bă că merge aşa” nu o au în play list. Urmează exemple.

        Eroi sunt cei care pe vremurile astea minunate, când toată lumea îşi stânge portofelul la piept cu înfrigurare şi se hrăneşte cu griji pentru ziua de mâine, îndrăznesc, culmea tupeului, să facă un copil. Un copil care nu are nici bunici, nici părinţi miliardari. Oamenii ăştia practic semnează un contract de susţinere a economiei pe minimum 18 ani. Semnează că o vor face să meargă cumpărând, în limita posibilităţilor, toate cele trebuitoare unui copil. Mare curaj!

       Tot eroi îi numesc pe cei care se apucă acum să înceapă o afacere, o mică afacere, pornind cu mai nimic, material vorbind. Ei conduc pe contrasens. Când toată lumea se retrage, ei merg înainte sau măcar încearcă. Iar ăsta e un gest eroic. Tot pe acolo i-aş clasa şi pe cei care susţin cu îndârjire că or veni şi vremuri mai bune, pe cei care contrazic un pesimist şi pe cei care se bucură mai mult că au văzut o rază de soare decât că au găsit 5 lei pe jos. Exemplele pot continua, dar cred că aţi prins ideea...

       Totuşi, mă simt datoare să mai menţionez o categorie de eroi. Cei care cheltuie. Cum ar fi cei care îşi cumpără apartament, după ce s-au făcut frate cu dracu (banca) ca să treacă puntea (adică să scape de chirie). Cei care pleacă totuşi în vacanţă, riscând ca la întoarcere să aibă nevoie de banii cheltuiţi. Şi in extremis, îndrăznesc să le numesc eroine pe cele care îşi cumpără o pereche de pantofi prea scumpi, o carte nou apărută sau o pereche de cercei la reducere, din dragoste bre. Dragoste de sine, evident. Pe cei şi cele care muncesc, fac bani, îi cheltuiesc, muncesc din nou şi intenţionează să continue ciclul asta mult timp de aici înainte. Oamenii ăştia sunt adevăraţi eroi. Ei sunt cei care fac ca lucrurile să meargă. 

        Ei bine, da. Ăsta ar fi fost un titlu mai bun pentru articol: PENTRU CEI CARE FAC LUCRURILE SĂ MEARGĂ. Dar dacă scriam aşa, toată lumea se gândea la bere. Acum e ok, am terminat postarea. Fiecare se gândeşte la ce vrea...