Despre violenţa subtilă în familie

Ştiu că potrivirea dintre cuvintele „violenţă” şi „subtilitate” este puţin probabilă. Semnele violenţei sunt arareori subtile, se văd cu ochiul liber, uneori înconjoară ochii... Dar nu şi în cazul violenţei despre care îmi voi da astăzi cu părerea. Din păcate, românii nu sunt străini de subiectul violenţei în familie, deşi cei mai norocoşi dintre noi îl cunosc numai din subiectele teribile ale ştirilor de la ora cinci. Dar la violenţa subtilă în familie participăm cu toţii, ba ca martori, ba ca victime şi evident, uneori, ca făptași.

Gata, aţi făcut ochii mari? Aţi apucat să vă strâmbaţi a neîncredere? Nu faceţi voi din astea, nu-i aşa? Nu vă grăbiţi să răspundeţi, vă mai întreb o dată la sfârşit de postare.

Violenţa subtilă în familie se mai numeşte, colocvial şi DAT CU FIRMA ÎN CAP. Evident, condiţia esenţială este ca cel care mânuieşte „firma” să fie înrudit cu cel care suportă izbitura metaforică. Intenţiile care motivează acest gest sunt dintre cele mai variate, de la a te „ajuta să îţi vezi lungul nasului”, trecând prin „eu ştiu mai bine că sunt trecut prin viaţă” şi ajungând chiar la lipsă totală de intenţie „vaaai, te-ai suparat?”. Adică oamenii îşi dau cu părerea, mai mult sau mai puţin avizată, de cele mai multe ori însufleţiţi de cele mai nobile intenţii, dar vezi tu...din diverse motive, ţie îţi pică prost.

Aş vrea să încep cu un exemplu clasic, inofensiv, dar ilustrativ. În ziua în care împlineam 27 de ani, sărbătoream acasă cu familia. Oamenii se distrau amintindu-şi trăznăile mele din copilărie, râdeau cu gura până la urechi de replici haioase pe care se pare ca le-am rostit pe la 3-4 ani şi de care normal că nu îmi aduc aminte. Toate bune şi frumoase până când tata mă priveşte cu melancolie şi spune: „Ei, ei, cum trece timpul...Nu îmi vine să cred că acum faci 28 de ani!”. Cââât??? I-am explicat acru că de fapt fac 27. Evident jenat, tata a încercat să facă să dispară cucuiul provocat de firma primită în cap şi m-a consolat: „Da, aşa e, am greşit. Na, aproape 30 acolo...” Apoi a dat repede fuga la magazin să cumpere o lumânare de tort în formă de 7, în timp ce invitaţii aşteptau tortul. Naşa a profitat de ocazie ca să mă tragă într-un colţ şi să îmi spună că vrea să apuce să mă vadă mireasă, dar că ar fi cazul să mă grăbesc, pentru că ea are deja 72 de ani şi părinţii ei s-au stins pe la 75... Deja mă durea rău capul, l-aş fi rugat pe tata să treacă şi pe la farmacie dacă tot a ieşit, dar nu cred că acolo se vând şi pastile pentru suferinţe metaforice.

Exemplul de mai sus e din categoria „vaaai, te-ai supărat?”, e neplăcut, dar inofensiv. Din păcate există şi cazuri în care efectele unei lovituri cu firma în cap se fac simţite pe termen lung. Dacă lovitura este repetată, efectul e garantat. De exemplu, dacă părinţii îi spun mereu unui copil sau adolescent că nu va reuşi să facă ceva ceea ce îşi doreşte, pentru simplul motiv că nu aşa şi-au imaginat ei evoluţia respectivului, cred că sunt şanse mari ca acesta să ajungă să se îndoiască de propriile capacităţi. Îmi imaginez situaţia ca pe opusul scenelor decisive din filmele americane, când personajul este într-un moment de cumpănă, se opreşte câteva secunde, aruncă o privire dramatică spre cameră şi se face auzită vocea mentorului său care îl încurajează: „Poţi să faci orice îţi doreşti!” sau „Am încredere în tine!” etc. Ei bine, în realitate, replicile care vin în mintea celui aflat în momente de cumpănă (examen, audiţie, interviu de angajare etc) pot fi mai puţin încurajatoare, ceva gen: „lasă-te de prostii şi alege-ţi o meserie adevărată” sau „nu te străduieşti niciodată destul”. Sună cunoscut? E categoria „eu ştiu mai bine...”

Sper că exemplele au fost concludente şi v-au lămurit că într-adevăr violenţa subtilă în familie există, că participăm cu toţii la ea şi mai ales că merită evitată. Propun să ne gândim o clipă în plus înainte de a emite judecăţi de valoare şi de ce nu, înainte de a lăsa ca o lovitură cu firma în cap să lase vânătăi pe suflet.

Vă pup şi vă adesez un sincer „Peace man!”

PS: Pentru unicul meu cititor nerăbdator am un car de scuze pt. întârziere. Adevărul e că Google şi computerul au format o alianţă diabolică menită să mă împiedice să mă exprim...Dar am învins, de data asta!

.